Tort cu mere si zahar ars

Astazi, sambata, 26 ianuarie 2013, am cedat insistentelor celor mici, dar si a unei alte persoane importante si am preparat unul dintre deserturile mele preferate. M-am gandit sa fac cateva poze si sa va etalez modul de preparare si ingredintele folosite. Va asigur ca o sa va placa.  Reusita garantata! Sa lasam vorbele si sa trcem la fapte.

Ingrediente:

7-8 mere de marimi potrivite

7-8 linguri dulceata (recomand prune sau capsuni)

100 g unt

200 g zahar

1 lingurita scortisoara

Pentru blat: 7 oua, 7 linguri zahar, 7 linguri faina, 1 praf copt, 2 pliculete zahar vanilat, coaja de la o lamaie, un praf de sare.

Pasul 1 : Curatam si scobim merele, apoi le umplem cu gem. Punem pe foc, intr-o cratita rotunda (ideal de tuci ) zaharul si il lasam sa se topeasca. Cand s-a caramelizat (aveti grija, pentru ca se poate arde si astfel va avea un gust amar), adaugam untul si omogenizam amestecul.

Pasul 2: Se aseaza merele pe fundul cratitei astfel incat sa nu ramana loc. Se baga cratita in cuptorul incins la 180 grade pentru 15-20 min.

Pasul 3: Ne apucam de blat. Separam albusurile de galbenusuri, iar albusurile le batem spuma cu praful de sare. Adaugam, rand pe rand, lingurile de zahar, zaharul vanilat si batem pana se topeste zaharul. Se adauga si galbenusurile tot unul cate unul si coaja de lamaie. Daca pana aici am folosit mixerul, cand adaugam faina vom folosi o spatula sau o lingura de lemn pentru a nu se lasa compozitia. Astfel, amestecam praful de copt cu faina, si punem in ploaie peste compozitie, amestecand de jos in sus pana incorporam toata faina.

Pasul 4: Scoatem cratita cu mere din cuptor si le acoperim cu compozitia de blat, avand grija sa agitam bine cratita astfel incat sa intre compozitie si printre mere. Introducem cratita la cuptor pentru alte 20-25 min (aici depinde si de cuptorul fiecaruia- poti face testul cu scobitoarea, daca nu se ia nimic pe ea este copt).

 

Pasul 5: Cand este gata,  scoatem cratita din cuptor. Luam o farfurie un pic mai mare decat cratita si rasturnam tortul cu mare grija sa nu ne frigem. Tortul se poate servi cald, cu smantana dulce sau, dupa ce s-a racit si l-am tinut la frigider cateva ore.

Pofta buna!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.